REGINELE-DRAGON
Cartea a doua din Trilogia mistică de Traci Harding
O fascinantă incursiune în timp pe urmele Genei lui Isis
Trilogia mistică alunecă imperceptibil între secole, continente şi unele dintre cele mai mari religii ale lumii antice şi ale celei moderne, unind mitologia egipteană cu miturile Graalului şi abordând teoriile conspiraţiei privind linia de sânge a lui Iisus Hristos.” — GOOD READING
Ashlee Devere, pe care cititorii au cunoscut-o în primul volum al trilogiei, Gena lui Isis, clarvăzătoare, istoric şi călătoare din secolul al XIX-lea, este solicitată de Frăţia Sangrealului să autentifice un text sumerian găsit pe un şantier arheologic.  Acest text se dovedeşte a proveni dintr-o perioadă anterioară Vechiului Testament, iar povestea despre Geneză pe care o spune este cu totul diferită. Dar, evident, Ashlee doreşte să vadă cu ochii ei locul unde a fost descoperit documentul. Şi de aici începe o aventură uluitoare pentru ea, soţul ei şi fiul lor mai mare, aventură care le va schimba destinul pentru totdeauna…
Tamar, fiica de treisprezece ani a faimoasei lingviste din secolul al XXI-lea Mia Montrose, citeşte pentru prima oară jurnalele lui Ashlee Devere şi în acelaşi timp suferă o transformare uluitor de rapidă a abilităţilor ei psihice şi a înfăţişării fizice, total neaşteptată pentru ea, dar prevestită de alţii. În destinul ei se deschide o cale nouă, graţie lui Kali, o puternică zeiţă şi una dintre păstrătoarele cheii pierdute a porţii care face legătura dintre lumea noastră şi cea următoare – căci destinul lui Tamar este să determine soarta întregii lumi.
De la Piramidele din Egipt la legendarele Săli din Amenti, de la miturile viitorului la ştiinţele antice, de la sacru la profan – cursa pentru dezlegarea misterelor liniei de sânge a Graalului lansează o provocare înseşi naturii zeilor…
Dacă vă plac simbologia, Codul lui Da Vinci, poveştile de dragoste şi tot ce ţine de abilităţile paranormale, atunci această fantezie fascinantă este lectura potrivită.
Traducător: Ligia Caranfil
ISBN: 978-973-102-254-3 (ISBN trilogie)
ISBN: 978-973-102-256-7 (ISBN vol.2)
Format: 15 x 23 cm, 576 pagini
Softcover
Preţ: 49,90 lei
 O puteti comanda de Aici
A apărut în 2010 la editura LEDA:
GENA LUI ISIS
Cartea întâi din TRILOGIA MISTICĂ de Traci Harding
Mia Montrose este o australiancă din secolul XXI, cu un doctorat în limbi vechi, căreia tocmai i s-a oferit cea mai promiţătoare slujbă din cariera ei.
Ashlee Granville este o clarvăzătoare din secolul XIX, silită să-şi reprime harurile atunci când iese pe piaţa matrimonială a cercurilor de elită din Anglia.
Lillet du Lac este o preoteasă din secolul XIII aparţinâd unui străvechi ordin, protejat acum de catari, care le rezistă pentru ultima oară francilor
romano-catolici în marea fortăreaţă Montségur.
În pofida distanţei în timp şi în spaţiu şi a diferenţelor culturale, cele trei sunt unite de apartenenţa comună la vechea linie de sânge a regilor Graalului şi de sacra genă a lui Isis, pe care o poartă.
Adevăr şi înşelăciune, dragoste şi dorinţă, catarii şi Biserica, Templierii şi secretele Egiptului antic – toate acestea joacă un rol într-o mare aventură, aflată sub semnul posibilei existenţe a unei chei genetice spre nemurire.
Traducător: Ligia Caranfil
ISBN: 978-973-102-254-3 (ISBN trilogie)
ISBN: 978-973-102-255-0 (ISBN vol.1)
Format: 15 x 23 cm, 576 pagini
Softcover
Preţ: 49,90 lei
Anunțuri