Nubiathan
Sau
Divan pentru parinti si ingeri
De Ligia Csiki
Adevarul este ca nu doar citind proproza devi OM. Poezia are si ea rolul ei bine definit in formarea mea, sau a ta, sau a noastra ca popor. Ea defineste o mentalitate!
Cartea aceasta a fost scrisa de o persoana tare draga mie, o persoana care va ramane mereu „mama de la scoala” si poate de aceea aceasta e prima recenzie la care trebuie sa stau bine sa ma gandesc ce am sa va spun ca nu cumva sa stric din magia acestei povesti.
Lectura este alcatuita atat din fragmente lirice cat si din mici povestioare, ceea ce da un farmec aparte! Geneza cartii este una foarte trista: ea, cartea, este singura cale de comunicare a unei mame cu pruncul sau care acum este unul din ingeri lui Dumnezeu.
„Inspirand petrec prezentul in amintire, iar expirand prefac amintirea in ceea ce va sa fie”. E o poveste despre viata si moarte, dor si dorinta, mame si copii, iubire si tristete, regret si bucuria facerii, a cantecului si a tacerii, a ganguritului si a  vidului. Din mosi stramosi ordinea lumeasca spune ca copii trebuie sa-si planga parintii si nu invers. E povestea unei mame care a iesit din acest tipar, care doar scriind aceste cuvinte poate intelege de ce lumea s-a intors cu susul in jos si care pleaca de la premisa ca fiul ei intelege aceasta carte care reprezinta traducerea in cuvinte a unei lumi.
Ca  sa iti dai seama cand ai inceput sa devi un „neom”sau mai bine zis „un altfel de om”, trebuie sa iei lucrurile de la inceput, adica din copilarie. Autoarea povesteste despre duminicile petrecute la tara, la casa bunicilor, cand tinuta pentru biserica era purata cu mare cinste. Era copil si avea locul ei bine pastrat in loja corului. Era copil si se bucura de cele mai marunte lucruri: roseata muscatelor, mirosul izmei…
„Preludiul si fuga”, sau prima dragoste. Bratele puternice ce seamana cu ale tatei insa imbratisarea lor este diferita, esti „a lui” in alt context.
Despartirea de adolestenta, de parintii mult iubiti, insa trebuia sa faca lucrul acesta, era evolutia firseasca a sa.
Minunea de a da viata, pactul cu ingerii singuri si pierduti pe pamant ca sa nu  se uite in ochii pruncului tau, neputinta lor de a sta „muti”! Mama ramane cu bratele goale… durere imensa, metafore ale durerii in cuvinte sublime! A fost constienta de prezenta „thanatosului”(a mortii) inca de cand se simtea „o manastire”, iar altarul era chiar „el”.  Ea, trebuie sa invete sa respire din nou, sa paraseasca malurile involburate ale Nubiei, care in sens metaforic semnifica „fragmentul” acesta tulburator din viata sa si sa creada din nou in speranta
„uneori din ceruri
Se cerne cenusa ingerilor
Peste speranta care
Se intrupeaza
In mine sau
In tine
Din namolul
Plin de osemintele deznadejderii”
Intamplator sau nu, am citit cartea aceasta in liceu dupa ce, intr-un moment de sinceritate, povestind ca de la „om la om” cu aceasta minunata doamna, mi-a zis mie si colegilor mei in felul urmator: „Stiti care este primul gand al mamei atunci cand isi vede pentru prima data copilul? Moartea! L-ai  nascut ca sa il dai mortii, de aceea mama plange, pentru ca il iubeste mai mult decat pe sine insusi, dar nu poate sa-i dea viata vesnica”.
E o lectura trista, e inevitabil sa nu plangi cand citesti aceste versuri sincere si incarcate de durere, insa e o poveste ce maturizeaza, te ajuta sa vezi lumea din alt unghi, si devi constiinet ca maine tu poti fi „neomul”.

Cartea pe net nu am gasit-o, sau nu am gasit prea multe detalii despre ea , insa mie mi-a placut recenzia chiar m-a facut curioasa.
Daca sunt soritori cartea costa 15 lei, va rog sa ma contactati si rezolv eu.

NOTA: Recenzie facuta de Codruta.

Anunțuri