În primul rând îmi cer scuze pentru întârziere, însă ieri a făcut multe figuri pc-ul și chiar nu am reușit să termin cu jurizarea compunerilor.Nu am avut mulți concurenți  dar a fost bine.
Vreau să felicit pe fiecare în parte, deoarece au fost niște compuneri/poezii foarte frumoase și reușite. Îmi pare sincer rău că nu avem decât un premiu.

Nu în ultimul rând vreau sa mulțumesc Librăriei online Libris , sponsorul acestui concurs!
Mai jos aveți tabelul cu numele concurenților si punctajul obținut!

Hangu Giorgiana!!
Felicitări câștigătoarei!!
Compunerea ei:
O călătorie în timp
             
            22.03.2050. Ploaie. Frig. Monotonie. Au trecut 2 zile de când mă aflu aici, aruncată haotic într-un punct pe harta lumii, privind îngrozită la acelaşi calendar, pe acelaşi perete metalic şi sinistru. Nu mi-am imaginat niciodată cum voi arăta la 55 de ani, cu puţin peste o jumătate de secol, dar fotografia fantomatică agăţată pe perete încearcă să-mi şoptească ironic că-i semăn leit.
               Strig disperată:”am doar 16 ani!” şi simt cum dispare orice urmă de speranţă. Plouă continuu de 48 de ore în lumea tehnologizată în care mă aflu. Ca un refugiu, scot fotografia mamei din buzunarul de la vestă. Mă aşteaptă să revin. Prizonieră a timpului, îmi iau umbrela invizibilă de pe noptieră şi pornesc pe străzi întunecate, fără o destinaţie anume, fără un scop, deznădăjduită. Privesc spre nicăieri, spre nimic. Nimicul este cel care m-a adus aici. Caut ceva, dar nu ştiu exact ce e acel ceva. Probabil îmi caut personalitatea printre trecători.
               M-am întrebat întotdeauna cum va evolua lumea, încotro se îndreaptă aspiraţiile oamenilor simpli sau complicaţi, săraci sau bogaţi, buni sau răi din spaţiul şi timpul în care mă aflam acum câteva ore.
               E atât de pustiu totul, atât de gol. Văd blocuri vechi, împăienjenite de timp. Atât de străin şi straniu. Am promis că mă întorc acasă. Numai că altă fiinţă a făcut promisiunea în locul meu. Am promis că nu voi uita. Paşii mei sparg în zgomote trotuarul de beton. E la fel cum l-am lăsat când am disparut fără urmă pe aripile timpului. Până şi pata de cerneală de pe rochie nu s-a estompat deloc.Chipuri străine se mişcă furnicând aleea. Luna e la fel, ploaia e la fel, blocuri identice..Bălţile reflectă un alt chip. Nici mie nu-mi vine să cred cât m-am schimbat în două zile.
               Mă apropii de cartierul în care locuiesc..sau..locuiam. Scările blocului se prăbuşesc una câte una în urma mea. Etajul doi. O uşă scorojită şi veche înghite liniştea scării, liniştea mea interioară. O singură bătaie în uşă, un simplu gest şi se deschide scârţâind. E mama. Se uită la mine. Nu mă recunoaşte. Nici o tresărire măcar. Mă arde pe dinăuntru şi trecutul mi se derulează ca un film prost..
               Era totul. Singura speranţă, singurul ajutor. Aşteptam să-mi aline inima înfiorată de gheaţa singurătăţii cu surâsul ei cald, să potolească haosul din mintea mea cu vocea ei feerică. Pe marginea celor întâmplate rămân copil al timpului, depănând firicelele unui destin.
               Rămân în stradă singură cu mine. Ridic mâinile şi încerc să-mi îmbrăţişez Sufletul. Privim împreună apusul unui soare roşu, în timp ce vântul ne împinge într-un leagăn, pe verandă. Facem schimb de sentimente.Un joc de trăiri şi sentimente spuse, aparent fără sens, care se colorează prin cuvinte.
               Iată-mă închisă din nou între patru pereţi, străină printre particulele de praf. Timpul, în loc să-şi oprească asprele ace, continuă să mă înnebunească prin rotiri şi amintiri, gânduri şi momente ce nu se vor mai repeta. Ceasul se zbate să umple spaţiul cu ticăitul lui licărit, dar sumbru, încercând să-mi umple viaţa cu lucrurile mărunte ce îl reprezintă, dar nu destul cât să mă completeze.
               Aud bubuituri în urechi ca şi cum piramide se prăbuşesc înăuntru. Locul meu nu mai e aici. Mă îndrept spre fereastra neagră, ridic mâna şi fac un semn discret de “la revedere”.
               Brusc, o forţă nevăzută mă conduce spre pat, îmi găseşte un ceas vechi şi ruginit în buzunar. Răsucesc cheiţa. Asta e ceea ce căutam.          
            Mă strigă cineva. E mama. Îi recunosc vocea. O întreb buimacă în ce an suntem. “În 2011..”. Şi cerul meu redevine senin. Visasem?
Nu ştiu vouă însă mie chiar mi-a plăcut!  Aștept un e-mail din partea ta cu datele tale personale și numărul de telefon, pentru a putea expedia premiul!
Mulțumesc încă odată Librăriei online Libris!
Anunțuri