Iţi plac misterele? Dar dacă sunt veneţiene? Sună tentant nu? 

 Pe mine m-a fascinat această carte plină de aventură şi …iubire.
 De această dată, personajul nostru se numeşte Nel, o femeie de milioane. Suferă foarte mult din iubire primul ei iubit moare ,iar acum este căsătorită cu un star-rock. Pentru Anthony, soţul ei viaţa înseamnă doar concerte peste concerte şi fani. În timp ce el îşi dedică viaţa în totalitate acestui lucru, Nel îl însoţeşte peste tot, stând în hoteluri scumpe şi urmărindu-l din spatele scenei, până într-o zi, când Nel se hotărăşte să îşi facă ordine în viaţă. Îşi dă seama că nu mai este fericită alături de soţul ei aşa că, îşi ia valiza şi îl părăseşte.
 Petrece mai multe zile în Veneţia, relaxându-se şi încercând să vadă ce poate face mai departe în viaţă. Salvează un căţel din mâinile unor copilaşi pe care îl ia cu ea. După nu mult timp îl întâlneşte pe Matteo, un tip care lucrează ca angajat al unei contese şi care recunoaşte căţelul. O duce împreună cu câinele la stăpâna lui. Între timp între cei doi se naşte o idilă, foarte frumoasă iar Nel doreşte să participe la descoperirea misterului unei fresce.
 Totodată găseşte şi un jurnal din anul 1505 care aparţinea Clarei. O pictoriţă de 16 ani care şi-a confesat povestea de iubire în jurnal. Pictura ei este foarte interesantă şi captivantă.
 Autoarea acestui roman este genială, deoarece te ţine în suspans până la ultima pagină.
 Vă recomand să citiţi cartea dacă vreţi să aflaţi cum se termină idila dintre nel şi Matteo, şi de asemenea misterul frescei.
 Cartea a apărut la Editura Tritonic şi poate fi comandată de Aici 

Anunțuri