Câteodată simţim nevoia de a fi altcineva, sau cel puţin ne-am dori să mergem într-un loc în care nu ne cunoaşte nimeni. Acolo putem fi cine vrem. Te gândeşti cu nostalgie la copilărie. Îi păstrezi amintirea foarte clară în minte. Te închipui acolo şi dintr-o dată totul dispare. Te simţi jalnic, eşti supărat deoarece tocmai ţi-a fost tras preşul de sub picioare. Realitatea te loveşte. Nu îţi mai permite să fi din nou copil. Un copil fără griji, fericit, jucându-te în natură, explorând-o , cu acel zâmbet până la urechi atunci când o vezi pe mama cu o acadea în mână, şi eşti sigur că este pentru tine, deoarece lumea îţi aparţine, nu?  Sau seara înainte de culcare, tata pregăteşte deja cartea ta preferată de poveşti, deoarece ai aceleaşi emoţii de fiecare dată când ţi-o citeşte. Deja ştii finalul dar îl savurezi de fiecare dată cu mare bucurie.
 Ei bine eu încă tânjesc după acele vremuri când mă jucam toată ziua şi făceam fel şi fel de năzbâtii, pentru că vroiam să fiu băgată în seamă, să fiu în centrul atenţiei. Pentru mine acest blog este acea evadare de care vorbeam. Îmi exprim sentimentele, gândurile  şi mă bucur atunci când văd reacţii din partea voastră, a cititorilor. Iar pentru a fi în „formula completa”, m-am gândit să facem o rubrică pentru copii. Tiltul blogului fiind „Carte pentru mine” sperăm că şi părinţii care au copii mici, sau care au fraţi surori mai mici să găsească ceva pe placul lor. În această rubrică vor fi postate diferite articole pentru copii[ Ar fi frumos nişte creaţii literare, compuneri-eu voi face pe diferite teme,când îmi permite timpul, însă sunt sigură că şi voi aveţi mult talent, aşa că aştept şi creaţiile voastre, pe diferite teme, pentru copii, pentru a fi publicate pe blog.] De asemenea vom organiza şi concursuri , cu premii constând în cărţi pentru copii şi vom face şi  recenzii la cărţi, tot pentru copii.
 

 Sper din tot sufletul să vă placă ceea ce va fi postat în această rubrică!! 

 

Anunțuri