Buna seara, aici pe blog. Ce mai faceti?  Cum e noul inceput de an?Pentru mine e groaznic. A venit val-vartej  si sunt atat de prinsa in fel si fel de chestii  incat simt ca o sa cedez. Cu aceasta ocazie vreau sa ii multumesc colegei mele Alexa , care ma ajuta foarte mult si mentine lucrurile pe linia de plutire. Si pentru ca nu v-am uitat nici pe voi, am pregatit in aceasta seara un nou concurs cu 3 premii superbe oferite de Editura Rao.

La finele concursului vor fi 3 castigatori  alesi prin tragere la sorti.

Premiile puse in concurs sunt:

1X Cartea lucrurilor pierdute de John Connolly 
1X Povestea lui Edgar Sawtelle de David Wroblewski
1X Cartea interzisa de Guido Mina Di Sospiro si Josceyn Godwin

Sus, în dormitorul său din podul casei, David, un băiat de doar doisprezece ani, plânge moartea mamei sale. Este supărat şi singur, având drept companie doar cărţile de pe rafturi. Dar acele cărţi au început să-i vorbească pe şoptite în întuneric, iar băiatul se refugiază în miturile şi poveştile pe care mama sa le iubise atât, descoperind că lumea reală şi cea imaginară încep să se împletească. Apare Cocoşatul, cu zâmbetul său zeflemitor şi cuvintele sale enigmatice: Bine ai venit, Maiestatea Ta. Ura pentru noul rege! Şi, în vreme ce Europa este răscolită de război, David este aruncat într-un tărâm care este şi rodul imaginaĺiei sale, dar şi înspăimântător de real, o reflecţie stranie a propriei lumi compuse din mituri şi poveşti ,populate de lupi şi creaturi mai rele decât lupii, guvernate de un rege misterios, ale cărui secrete sunt păstrate într-o carte legendară… Cartea Lucrurilor Pierdute.

Născut mut şi vorbind doar prin semne, Edgar Sawtelle duce un trai idilic alături de părinţi la ferma lor din partea cea mai îndepărtată a nordului Wisconsinului. Vreme de mai multe generaţii, familia Sawtelle a crescut şi a dresat o rasă imaginară de câini de companie întruchipaţi de Almondine, prietena şi aliata de-o viaţă a lui Edgar. Întoarcerea neaşteptată a lui Claude, unchiul lui Edgar din partea tatălui, tulbură însă casa, odinioară paşnică, a familiei Sawtelle. Când tatăl lui Edgar moare pe neaşteptate, Claude se implică uşor-uşor în treburile fermei şi reuşeşte, în acelaşi timp, să câştige şi dragostea mamei lui Edgar. Cu inima frântă şi tulburat de tot ce se petrece în jurul lui, Edgar încearcă să demonstreze că unchiul lui a avut ceva de-a face cu moartea tatălui său, dar planul lui eşuează în mod spectaculos. Forţat să plece în sălbăticia de dincolo de graniţele fermei, Edgar se maturizează în această lume ostilă în care e nevoit să se lupte din răsputeri pentru a-şi salva viaţa şi pe cea a celor trei câini care îl însoţesc. David Wroblewski este un povestitor foarte iscusit, iar scenele create de el – viaţa din pădurile sălbatice din nord, schimbarea anotimpurilor, descrierea detaliată a unui hambar tipic american, viziunea din timpul unei ploi ca de sfârşit de lume – contribuie la construirea extrem de realistă a epopeii acestei familii, în care se explorează foarte inteligent limitele limbajului, pentru a se ajunge în final la o carte modernă şi, în acelaşi timp, clasică.

Dispute de ordin politic, conflicte religioase, ocultism, ritualuri magice şi sexuale, motivaţiile şi consecinţele lor, aşa cum n-au apărut până acum într-o lucrare de ficţiune! Cartea interzisă înfăţişează povestea descifrării unor secrete din perioada Renaşterii italiene, secrete care au fost inserate într-o carte ingenios cifrată. Sub aspect esoteric, acest thriller reprezintă mult mai mult decât atât: este vorba despre conţinutul spiritual şi profund al textului, conţinut care, de obicei,lipseşte acestui gen. Acest fapt este datorat celor doi autori specialişti în istoria Bisericii Catolice Mina di Sospiro şi în esoterism Godwin. Cartea are în prim-plan povestea destrămării unei familii aristocrate din Italia, deţinătoarea misteriosului exemplar, unul dintre membrii ei fiind ucis, iar altul răpit, dar se concentrează şi asupra problemei destrămării Europei. Thrillerul porneşte de la existenţa reală a unei cărţi în anul 1603, scrisă de Cesare della Riviera, Il Mondo magico de gli heroi, un tratat despre obĺinerea prin alchimie a Copacului Vieţii, cel cu ajutorul căruia un om poate fi transformat într-un zeu. Cartea se ocupă cu o limpezime neobişnuită de adevărata magie naturală şi arată cum poate fi obţinută piatra filosofală, descriind, pas cu pas, binefacerile uimitoare şi inefabile pe care eroul desăvârşit le poate obţine prin intermediul ei.

Eu cred ca sunt superbe toate cele 3 titluri, asa ca merita!

Daca vreti sa castigati unul din aceste 3 titluri trebuie sa lasati un comentariu cu: Nume si prenume, raspunsul la intrebarea de mai jos, cartea pentru care optati, numele cu care ne urmariti prin GFC si numele cu care ne urmariti pe Facebook.
Pentru cei care posteaza pe blog despre concurs primesc o sansa in plus!Daca nu aveti blog puteti posta linkul pe Facebook![ Cei care vor posta sa lase in comentariu si linkul postarii]

Intrebare:” Ce gaseste Liesel langa mormantul fratelui sau?”[ PONT: Raspunsul intrebarii face parte din cartea Hotul de carti, gasiti AICI Detalii]

Concursul se desfasoara pe perioada 27.09.2011-05.10.2011. In data de 06.10.2011 voi anunta castigatorii.

Bafta tuturor. Multumesc Editurii Rao pentru sponsorizare!
Anunțuri