Mulţumesc Editurii Humanitas pentru că mi-a oferit această carte pentru recenzie. O vroiam de foarte mult timp şi chiar m-am bucurat când am văzut-o în mâinile mele, mai ales că este ediţia nouă, cu Robert Pattinson pe copertă!
 Îţi plac  călătoriile,  animalele , acrobaţii şi poveştile de demult? Atunci o să îţi placă şi circul Fraţilor Benzini „Cel Mai Senzaţional Spectacol de pe Pământ!” Povestea acestui spectacol  spusă de  „omul care dădea apă la elefanţi” este una  plină de entuziasm şi farmec.
 Apă pentru elefanţi  prezintă drumul parcurs de tânărul Jacob Jankowki  în timpul Marii Crize a anilor `30 din America.  Jacob se pregăteşte să îşi dea examenul de licenţă  la facultatea  Cornell în domeniul medicinei  veterinare , dorind să lucreze împreună cu tatăl său în acelaşi cabinet . Drumul său este  împiedicat însă de moartea neaşteptată a  părinţilor şi probleme financiare apărute din cauza aceasta . Astfel că Jacob este nevoit să îşi „paraseasca” œ viaţa  şi să se îndrepte spre necunoscut . După o călătorie de câteva zile , într-o noapte , îşi ia viaţa în mâini şi  sare din mers în trenul unui vestic circ ambulant.
 Adevărata poveste începe în momentul în care ajunge să lucreze în acest circ . Aici îşi face prieteni adevăraţi  (bătrânul Camel , Walter şi căţelul său Queenie şi elefantul Rosie ) şi îşi găseşte  iubirea …pe Marlena o acrobată senzaţională . Povestea lor de iubire este   însă umbrită de către August , soţul Marlenei  care are momentele sale de nebunie.
 Întreaga carte / poveste este plină de seducţie magică , de senzualitate şi de introsaturi neastepatete. Totul este savuros şi emoţionant încă de la primele  rânduri / pagini. Nu mai sta pe gânduri şi comand-o. Merită citită ! [ Click Aici pentru a o comanda]

Aici puteti citi cateva pagini in cartea!

Aici puteti vedea trailerul filmului!