Doar ce am terminat de citit o carte genială, şi m-am gândit să împărtăşesc cu voi acest lucru. Cartea se numeşte „Cititorul din pestera”- Rui Zink .  Am găsit întâmplător pe netceva despre ea, în timp ce căutam altceva. Titlul m-a făcut curioasă aşa ca…de ce nu? Este o carte uşoară şi scurtă[96 de pagini] . Sincer nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult. M-a surprins în mod plăcut toată acţiunea cărţii.

 Pe voi ce v-a impulsionat să citiţi? De unde aveţi pasiunea aceasta pentru cărţi? De ce citim, mai exact?La ce ne ajută? 

 După ce vei parcurge acest micro-roman, vei afla o parte din raspunsuri….însă nu îţi sunt date pe tava…cu siguranţă îţi va da de gândit, va schimba ceva în gândirea ta.
 Este vorba despre un puşti de vreo cinsprezece ani, un copil vagabond, în grija nimănui,[părinţii lui fiind nişte oameni prea ocupaţi de ei înşişi şi de divorţul lor, decât de propriul copil] hoinărind împreună cu o gaşcă prin oraş şi petrecându-şi timpul furând sau făcând alte lucruri inutile.
 Şi totusi… e un hoţ sau  nu? „Toataƒ lumea fura ceva de la cineva: bani, idei, munca, timp, viata chiar.” Asta  ne face pe toţi hoţi, cu siguranţă!

 Aventura puştiului începe cu adevărat atunci când ajunge din greşeală pe o corabie de marinari-aventurieri care erau în căutarea unui monstru: Anibalector, pentru al captura.

 Anibalectorul, probabil credeţi că vine de la cine ştie ce canibal, însă vă înşelaţi! Anibalector vine de la Animal Lector! Un animal care este îndrăgostit de lectură. De-a lungul timpului a adunat o groază de cărţi de pe urma corăbiilor care au ajuns pe insula sa, iar apoi a învăţat să citească şi să vorbească. Eu îl consider un fel de animal intelectual! Pe lângă faptul că vorbea mai multe limbi era şi foarte înţelept!
 Culmea, ironiei puştiul nostru care nu a citit nimic în viaţa lui, obişnuit să ia totul de-a gata, ajunge singur şi părăsit pe insula lui Anibalector.
 Mi-a plăcut foarte mult relaţia dintre cei doi. Anibalector chiar zicea nişte lucruri înţelepte şi cu rost. Era cult, şi nu era mandru…adică nu încerca să arate ce poate el, ci a încercat să îl înveţe şi pe puşti ce să citească, cum să citească şi toate cele.
„O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţă dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gura-cască.”

 Ultima parte a cărţii m-a întristat puţin deoarece copilul a fost salvat de pe insula lui Anibalector iar animalul  a ajuns închis la grădină zoologică, singur şi nefericit! Înainte erau amândoi fericiţi, iar după capturarea animalului erau amândoi nefericiţi!
 Bineînţeles „Prietenul  la nevoie se cunoaste”, iar eroul nostru îl eliberează pe Anibalector urmând să îşi primească pedeapsa de rigoare!

 Va recomand din suflet această carte minunată! Recomandaţi-o la toţi necititorii!! Cu siguranţă le va schimba puţin gandireaa€¦poate chiar să îşi deschidă apetitul pentru lectură!

 Cartea a apărut la Editura Humanitas şi o puteţi comanda de Aici cu doar  12 lei

Anunțuri