Daca saptamana trecuta a aparut primul volum , in 23ianuarie 2012, va aparea si cel de al doilea volum!
Stephen Kenyon, noul duce de Ashburton, s-a comportat mereudupă cum i-a cerut societatea, însă gândul că suferă de o boală necruțătoare îlface să fugă de îndatoriri ca să tăiască viața așa cum nu a făcut-o niciodată.Călătorind incognito, întâlnește o familie de actori ambulanți și seîndrăgostește de Rosalind, fiica adoptată de aceștia. În pofida viitoruluisumbru, Stephen o cere de soție, cu gândul că va fi o căsătorie scurtă,benefică pentru amândoi. Surprins, descoperă că încă se poate bucura de călduraapropierii familiale și de o pasiune mistuitoare, lucruri care i-au fostrefuzate până atunci de propria familie și de firea lui rezervată. Dar fiecarezi perfectă care trece este un memento dulce-amărui că dragostea este singurulsentiment pe care el nu-și permite să-l ofere, iar Rosalind nu-și poate permitesă-l recunoască…
Mary Jo Putney este unul dintre cei mai bine vânduți autoriamericani de ficțiune romantică, bucurându-se de o prezență permanentă întopurile New York Times, Wall Street Journal și PublishersWeekly.
Premiul RITA al Asociației Scriitorilor de Romane deDragoste din America
Premiul Golden Leaf, pentru cel mai bun roman istoric dedragoste
Premiul pentru întreaga carieră acordat de RomanticTimes
Copertă: broşată
Format: 107×177 mm
Număr pagini: 240
Data apariţie: 23 ianuarie 2012
ISBN: 978-606-600-658-3