Puneţi-vă centura! Aceasta este o cursă care demarează în forţă şi în care se accelerează încă şi mai mult pe parcurs!

EXPERIMENTUL ANGEL, volumul 1 din seriaMAXIMUM RIDE de JAMES PATTERSON

BUN VENIT ÎN COŞMARUL NOSTRU. Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, însă ar putea fi, la fel de bine, şi povestea ta. Suntem cu toţii băgaţi în chestia asta, crede-mă pe cuvânt… Continuă să citeşti, nu lăsa pe nimeni să te oprească.

Max         

Max Ride, tânăra de paisprezece ani, ştie ce înseamnă să te ridici deasupra lumii – la propriu! Ea şi ceilalţi membri ai stolului – Fang, Iggy, Nudge, Gasman şi Angel – sunt nişte copii obişnuiţi, doar că au aripi şi pot zbura. Pentru unii, pare un vis minunat, însă viaţa lor se poate transforma într-un adevărat coşmar în orice clipă… ca atunci când Angel, cea mai mică din stol, este răpită şi dusă înapoi la „Şcoală”, locul în care ei au crescut. Aici, închişi în cuşti, au fost cobaii unor aşa-zişi „savanţi”, care au experimentat asupra lor diverse modificări genetice, pentru ca în final copiii să fie 98% umani şi 2% păsări. Şi ca şi cum asta nu ar fi destul, ei sunt urmăriţi de Eliminatori, oameni-lupi, alte fiinţe mutante rezultate în urma experienţelor cumplite din laborator.
Nimic însă nu poate întrerupe călătoria micului stol, la capătul căreia copiii speră să afle răspunsul la întrebările care-i chinuie obsedant: cum au venit pe lume, cine sunt părinţii lor, de ce sunt superiori altor fiinţe umane, cum pot scăpa de creaturile blestemate care-i urmăresc şi multe, multe altele…

Serie vândută în peste 16 milioane de exemplare – Tradusă în peste 12 ţări – New York Times Bestseller (29 de săptămâni consecutiv pe locul întâi) – Publishers Weekly Bestseller – ALA Quick Pick pentru Tineri – Selectată în ALA/VOYA „Teens’ Top Ten” – Selectată de New York Public Library la categoria „Books for the Teen Age”- Recomandare Book Sense Pick – Recomadată de editorii de la KLIATT –  Premiul Autorul Anului acordat de Children’s Choice – În 2013, un film realizat de Seaside Entertainment  şi Universal Pictures

„Este povestea mea preferată, poate cea mai reuşită.” – declară James Patterson despreMaximum Ride: Experimentul Angel.

„O aventură palpitantă pentru cititorii de toate vârstele!” – The Canadian Press

„Cartea săptămânii… Ritm, acţiune, mister şi cool!” – London Times

„Acţiune non-stop, ce te face să cititeşti pe nerăsuflate această carte de la prima până la ultima pagină. Viteză, suspans, nerv!” – Kirkus Reviews

Maximum Ride: Experimentul Angel este ca unul dintre cele mai bune jocuri video sau film de acţiune, sub forma unei cărţi.” –Cleveland Plain Dealer

Cartea are formatul 13 x 20 cm, cartonată cu supracopertă, 448 pagini, preţ: 39,90 lei. La precomandă beneficiaţi de reducerea de 25% şi de transportul gratuit.

Anunțuri