O nouă serie devenită bestseller internaţional – FEVER de Karen Marie Moning – în curând la Editura LEDA

„Filozofia mea este destul de simplă – o zi în care nu încearcă nimeni să mă omoare este una bună. În ultima vreme, nu prea am avut parte de zile bune.”

Karen Marie Moning este autoarea a 12 romane aflate în topul bestsellerurilor New York Times, incluzînd cărţile din seriile Feverşi Highlander Romanele ei au fost traduse în peste 21 de limbi. Karen Marie Moning şi-a început cariera de scriitoare cu seria paranormal romance Highlander, a cărei acţiune se petrece în Scoţia. Pe parcurs, a devenit din ce în ce mai fascinată de mitologia celtică şi în special de legendele referitoare la Fae, aşa că în seria Fever a abordat genul urban fantasy. Astfel, a avut ocazia de a se concentra asupra Tuatha Dé Danann – o rasă străveche de fiinţe nemuritoare, care trăiesc în secret printre oameni de milenii.

Protagonista seriei Fever este MacKayla Lane, o fată aparent banală, de douăzeci şi ceva de ani, care trăieşte într-un orăşel din SUA. Când sora ei este ucisă cu brutalitate în timp ce se afla la studii în Irlanda, MacKayla porneşte spre Dublin, pentru a da de urmele criminalului. Dar, odată sosită în capitala Irlandei, îşi dă repede seama că lucrurile nu sunt deloc ceea ce par, dar şi că ea este cu totul altfel decât îşi imaginase. Într-o lume plină de vampiri, secrete străvechi şi alte fiinţe supranaturale, ale căror intenţii nu sunt întotdeauna nobile, MacKayla trebuie nu doar să-şi dea seama cine îi este duşman şi cine, prieten, ci şi să-şi accepte propriul destin.

Editura Leda are deocamdată sub contract primul volum, urmând ca restul sa fie contractate daca vânzările acestuia sunt conforme cu aşteptările .